2024

G.P.N.Nr.1 Ineu.”Săptămâna verde – “Activități: 1.”Apa-element esențial al vieții”, 2.”Protejați padurile”, 3.”Sa protejăm natura”, 4.”Învățăm să reciclam”, 5.”Micii ecologiști”. Responsabili proiectului sunt următorii: prof. înv. preșcolari: Cordovan Noemi, Gal Florica, Floarea Adela, Sălăjan Georgiana, Tonț Daniela.

În Săptămâna “Școala Verde” s-au desfășurat numeroase activități specifice desfășurate sub coordonarea cadrelor didactice a școlii.

În luna Aprilie, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Botean, au împărțit pliante locuitorilor din sat.
Elevii i-au rugat pe săteni, să fie prietenoși cu natura, să nu arunce gunoaie decât în tomberoanele/sacii destinați fiecărui tip de gunoi. Dar cel mai important să REDUCĂ folosirea ambalajelor, să oprească lumina/apa și să arunce substanțele periculoase (ulei uzat, vopsele etc) în locurile special amenajate, nu prin grădini. Să aibă grijă de Planeta care le rămâne moștenire, micuților noștri.
De asemenea daca au produse din lista scrisă în pliant, sunt rugați să le aducă la școala din Botean, deoarece elevii și cadrele didactice implicate în Proiectul “Caravana Reciclării Creative” vor da o nouă viață “gunoaielor”.

În săptămâna 15 – 19 Aprilie 2024, s-au realizat următoarele activități:
Tema “Insectele”, Grupa antepreșcolarilor Ineu, Educator-puericultor Florea Adela
Tema săptămânii: “Hai la drum… prin aer!”, Tema activității: “Balonul cu aer cald”, Grupa buburuzelor, secția rromani, Educatoare: Sălăjan Georgiana Alina, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Tema săptămânii: “Calculatorul – Prieten sau dușman?”, Grupa mijlocie-secția rromani, Prof. înv. preșcolar Cordovan Noemi, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Activitate: “Mijloace de transport – pictură, reguli de circulație, surprize pentru cei mici”, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Științe ale naturii: “Magneți. Utilizări ale magneților”, Clasa a III-a A, Înv. Kecskés Gabriela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Activitate practic-gospodărească “Mini-gogoși”, Grupa mică, mijlocie și mare, Prof. înv. preșcolar Ghita Ioana și Luka Simona, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
Activitate “Doctor pentru o zi”, Grupa mică și mijlocie, Prof. înv. preșcolar Ghita Ioana, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș

În săptămâna 08 – 12 Aprilie 2024, s-au realizat următoarele activități:
“8 aprilie – Săptămână de sărbătoare”, Grupa mijlocie-secția rromani, Ed. Cordovan Noemi, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Hai copii afară, iar e primăvară! – jocuri distractive”, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“8 Aprilie – Ziua Internațională a Rromilor”, Clasa a III-a A, Înv. Kecskés Gabriela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Serbare-Cântec: “Cele mai frumoase flori”, Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu

În săptămâna 01 – 05 Aprilie 2024, s-au realizat următoarele activități:
“Copacul înflorit”, Grupa antepreșcolarilor Ineu, Educator-puericultor Florea Adela
“Noapte și zi”, Grupa mijlocie-secția rromani, Prof. înv. preșcolar Cordovan Noemi, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Culori primare și secundare” Grupa mare-secția rromani, Ed. Tonț Florina Daniela, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Aș vrea să fiu…: joc de rol, joc de masă, pictură”, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“1 Aprilie – Ziua Internațională a Păsărilor”, Clasa a III-a, Înv. Kecskés Gabriela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Iisus binecuvântă copiii”, Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Peisaj de primăvară-tehnică netradițională folosind pungi alimentare”, Clasa a IV-a, Prof. înv. primar Popoviciu Denisa, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Concurs “Cel mai bun cititor”, Clasa Pregătitoare și I, Prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
“1 Aprilie – Ziua Internațională a Păsărilor”, Clasa I, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“1 Aprilie – Ziua Internațională a Păsărilor”, Clasa a III-a, Prof. înv. primar Ciucle Adriana Ioana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“1 Aprilie – Ziua Internațională a Păsărilor”, Clasele a VI-a și a VII-a, Prof. Radu Sanda, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 25 – 29 Martie 2024, s-au realizat următoarele activități:
Tema săptămânii: “Legume timpurii” și Tema activității: “Ridichea uriasă”, Grupa mică, Educatoare: Sălăjan Georgiana Alina, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Povești de primăvară: pictură, lipire, activități gospodărești”, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Arte vizuale și abilități practice “Zambile”, Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Buchetul de lalele”, Grupa Mică-Mijlocie, Prof. înv. preșcolar, Ghita Ioana, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
Concurs “Cel mai bun cititor”, Clasa I, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 18 – 22 Martie 2024, s-au realizat următoarele activități:
“Ziua Mondială a Apei”, Grupa mică, Educatoare: Sălăjan Georgiana Alina, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Apa – sursa vieții”, Grupa mijlocie-secția rromani, Prof. înv. preșcolar Cordovan Noemi, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Localitatea și casa mea: pictura, lipire, construcții”, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Ziua Mondială a Apei”, Clasa Pregătitoare A, Prof. înv. primar Micloș Maria Eleonora, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
,,Azi povestim între noi, despre noi”, Clasele I A și a II-a A, Prof. înv. primar Karacsony Zoița, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Matematică distractivă”, Clasa I-a B, Prof. înv. primar Raț Raul, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Ziua poeziei”, Clasa a II-a B, Prof. înv. primar Trifan Simona, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Ziua Mondială a Apei”, Clasa a III-a, Înv. Kecskés Gabriela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Ziua Mondială a Apei”, Clasa Pregătitoare și I, Prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
“Echinocțiu de primăvară”, Clasa Pregătitoare, Prof. înv. primar Meșter Cozmina, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“21 Martie – Ziua Mondială a Poeziei” și “20 Martie – Ziua Internațională a Fericirii”, Clasa I, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“21 Martie – Ziua Poeziei” și “Ziua Mondială a Apei”, Clasa a III-a, Prof. înv. primar Ciucle Adriana Ioana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Ziua Mondială a Apei”, Clasa a IV-a, Prof. înv. primar Damaris Indrie, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 11 – 15 Martie 2024, s-au realizat următoarele activități:
“14 Martie-Ziua lui PI, Ziua Internațională a Matematicii”, Clasele V-VIII, Prof. Parasca-Marc Ianatana și Prof. Andrassy Mădălina, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
“14 Martie-Ziua lui PI, Ziua Internațională a Matematicii, Ziua lui Albert Einstein”, Clasele a VII-a și a VIII-a, Prof. Țîrtea Ioana-Ana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Activitatea este inclusă în proiectul “Amprenta digitala”, in parteneriat cu Școala Gimnazială “Oltea Doamna” din Oradea căreia îi mulțumim pentru propunerea de a fi parteneri.
“Primăvara”, Grupa antepreșcolarilor Ineu, Educator-puericultor Florea Adela
“Miros de primavară”, Grupa mică, Educatoare: Sălăjan Georgiana Alina, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Activitate – ȘCOALA PORȚILOR DESCHISE, Activitate – Flori de primăvară: pictură,lipire, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Activitate 1 din PNRAS (dezvoltare socio-emoțională) – tema autocunoaștere, clasele V-VIII Psiholog Popa Alexia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Păsări călătoare” și “Crenguța cu flori de primăvară”, Grupa Mică-Mijlocie, Prof. înv. preșcolar, Ghita Ioana, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
“Mari fizicieni”, Clasa a VII-a, Prof. Radu Sanda, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 04 – 08 Martie 2024, s-au realizat următoarele activități:
Tema săptămânală “MAMA”, Grupa antepreșcolarilor Ineu, Educator-puericultor Florea Adela
“La mulți ani, iubită mamă!”, Grupa mică, Educatoare: Sălăjan Georgiana Alina, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Eu și mama mea!”, Grupa mare lb.rromani, Educatoare: Tonț Florina Daniela, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Draga mama, pentru tine florile înfloresc”, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“8 Martie”, Clasa Pregătitoare A, Prof înv. primar Micloș Maria Eleonora, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“8 Martie”, Clasa Pregătitoare B, Prof înv. primar Dărăban Daniela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Pentru tine, mama mea”, Clasa a III-a A, Înv. Kecskés Gabriela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Mama,ființa cea mai dragă”, Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Un coș cu flori pentru mame!” Clasa a IV-a B, Prof. înv. primar Popa Ioana, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Mărțișor și 8 Martie”, elevi cu CES, Clasele Pregătitoare- a IV-a, Prof. de sprijin Giurgiu Florentina, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Ziua Internațională a femeii”, Prof. înv. preșcolar Luncan Andrea Cristina, G.P.N Nr. 2 Botean
Activitate comună cu părinții – “O zi cu mama la școală”, Clasa Pregătitoare și I, Prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
“La mulți ani iubită mamă!”, Grupa Mică-Mijlocie, Prof. înv. preșcolar Ghita Ioana G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
“Zâna ghioceilor” – Activitate pentru mama, Clasa Pregătitoare, Prof. înv. primar Meșter Cozmina, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Activitate dedicată zilei de 8 Martie”, Clasa I, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“8 Martie”, Clasa a III-a Prof. înv. primar Ciucle Adriana Ioana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“La mulți ani, mama!”, Clasa a IV-a, Prof. înv. primar Damaris Indrie, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“La mulți ani, mami!”, Clasa a V-a A, atelier de confecționat felicitări pentru mama, Prof. Mihaela Vana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 26 Februarie – 01 Martie 2024, s-au realizat următoarele activități:
“Mărțișorul meu”, Grupa de antepreșcolari, Educator-puericultor Florea Adela
“Activitate – Vestitorii primăverii“, Grupă combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“1 Martie – Marțișor”, Grupa mijlocie – Secția rromani, Prof. înv. preșcolar Cordovan Noemi, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“1 Martie”, Grupa mare – Lb. rromani, Prof. înv. preșcolar Tonț Florina Daniela, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Mărțișorul, simbolul primăverii”
Clasa Pregătitoare B, Prof înv. primar Dărăban Daniela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a II-a B, Prof. înv. primar Trifan Simona, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a IV-a B, Prof. înv. primar Popa Ioana, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Confecționare mărțișoare”, Clasa Pregătitoare și I-a, Prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
“Focul-pictură”, “Cum mă simt?”- activitate practică, Mărțișoare “Albinuțe”- activitate practică, Grupa mare, Prof. înv. preșcolar Luka Simona, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
“Mărțișor”, Clasa Pregătitoare, Prof. înv. primar Meșter Cozmina, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Mărțișorul, simbolul primăverii”, Clasa I-a, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Mărțișorul, simbolul primăverii”, Clasa a III-a, Prof. înv. primar Ciucle Adriana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Mărțișoare”, Clasa a IV-a, Prof. înv. primar Damaris Indrie, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Legenda mărțișorului” au învățat despre superstiții și obiceiuri de mărțișor și au transmis un gând de iubire și mulțumire, mamei. Prof. Mihaela Vana, Clasa a V-a și a VI-a, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 12 – 16 Februarie 2024, s-au realizat următoarele activități:
“Ziua și noaptea”, Grupa Mică, Prof. înv. preșcolar Sălăjan Georgiana Alina, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Animale marine”, Grupa Mare-Lb. Rromani, Prof. înv. preșcolar Tonț Florina Daniela, G.P.N. Nr. 1 Ineu
5 pași pentru sănătate, Grupa Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Activitatea Textul nonliterar. Afişul, Disciplina: C.L.R., Clasa a II-a A, Prof. înv. primar Karacsony Zoița, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Activitate de prevenție privind sãnãtatea oralã în parteneriat cu D.S.P. Bihor, Clasele a II-a A şi a II-a B, Prof. înv. primar Karacsony Zoița şi Trifan Simona, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Valentine’s day”, Clasa a II-a B, Prof. înv. primar Trifan Simona, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Învățăm și exersăm înmulțirea și împărțirea”, Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Joi, 15.02.2024 s-a desfășurat “Atelierul model Minți Ascuțite și Mâini Dibace”, din cadrul Proiectului “Clubul Familiei”, Grupa Mică, mijlocie și mare, Prof. înv. preșcolar Ghita Ioana și Luka Simona, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
“Ziua iubirii”, Clasa a IV-a, Prof înv. primar Damaris Indrie, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
15 Februarie 2024, Ziua națională a lecturii. La ora de opțional “Lectura și abilitățile de viață”, elevii claselor a V-a și a VI-a, de la Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș, au marcat această zi prin activități de lectură și de ilustrare a coperții cărții citite. Prof. Vana Mihaela

În săptămâna 05 – 09 Februarie 2024, s-au realizat următoarele activități:
“Animale domestice”, Grupa Mijlocie-Secția rromani, Prof. înv. preșcolar Cordovan Noemi, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Maricica prietena mea-poveste, vizionare DVD și activități gospodărești”, Grupă Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Animale sălbatice”, Grupa Mare, Prof. înv. preșcolar Tonț Florina Daniela, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Ziua Internațională a Cititului Împreună”, Clasa Pregătitoare și I-a, Prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
“Ziua Internațională a Stomatologului”, Clasa Pregătitoare și I-a, Prof. înv. primar Meșter Cozmina, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Legendele antice. Eroi și semizei”, Clasa a V-a, Prof. Vana Mihaela, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 29 Ianuarie – 02 Februarie 2024, s-au realizat următoarele activități:
30 Ianuarie – “Girafa Ola – simbolul comunicării nonviolente”, activitate realizată de educatoarele Cordovan Noemi, Sălăjan Georgiana, Tonț Daniela, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Pinguinul – lipire, pictură și dans, Prof. înv. preșcolar Gal Florica, Grupa combinată, G.P.N. Nr. 1 Ineu
“Alimentația sãnãtoasã – Piramida alimentelor”- activitate transdisciplinarã (MEM şi AVAP), Prof înv. primar Karacsony Zoiţa, Clasele I-a A şi a II-a A, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
O oră mai specială de Limba Engleză alături de prietenii lor roboti sub îndrumarea doamnei prof. Codoban Katalin, Clasele a II-a, a III-a și a IV-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
E-mailul – digitalizare, Prof. înv. primar Ciucle Adriana, Clasa a III-a, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
“Ziua Internațioanală a Nonviolenței în Școli”, Prof. consilier școlar Popa Alexia-Anamaria, Grupa Mică și Clasa I-a, G.P.N. Nr. 1 Ineu și Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Ziua Internațioanală a Nonviolenței în Școli” – “Rățușca cea urâtă” de Hans Christian Andersen. Copiii au memorat care sunt trăsăturile bullying-ului vizionând povestea prezentată, Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Ziua Internațioanală a Nonviolenței în Școli”, Prof înv. primar Popa Ioana, Clasa a IV-a, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
“Ziua Internațioanală a Nonviolenței în Școli”, Prof. înv. preșcolar Ghita Ioana și Luka Simona, Grupa mică, mijlocie și mare, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
“Ziua Internațioanală a Nonviolenței în Școli”, “Mâini bune care ajută mereu”, Prof înv. primar Sinka Palmi, Clasa I-a, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Elevii școlii au interpretat și dansat “Hora unirii”, au realizat desene, ecusoane și au aflat despre importanța acestei zile.
S-au realizat următoarele activități legate de această zi la:
Grupă Combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica G.P.N. Nr. 1 Ineu
Clasa Pregătitoare A, Prof. înv. primar Micloș Maria Eleonora, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa I-a B, Prof. înv. primar Raț Raul, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a II-a B, Prof. înv. primar Trifan Simona, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a III-a A, Prof. înv. primar Kecskés Gabriela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a III-a B, Prof. înv. primar Urdea Patricia, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a IV-a B, Prof. înv primar Popa Ioana, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a VI-a, Prof. Meze Mariana, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
Clasa I-a, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Clasa a III-a, Prof. înv. primar Ciucle Adriana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Clasa a IV-a, Prof. înv. primar Indrie Damaris, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 22-26.01.2024 s-au desfășurat următoarele activități:
23 Ianuarie – Ziua Internațională a scrisului de mână, clasa I-a, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Activitate “Siguranța online” clasele V-VIII, Prof. consilier școlar Popa Alexia-Anamaria, toate unitățile de învățământ
Activitate “Broscuța Tobias furioasă”, Clasa Pregătitoare și Clasa I-a, Prof. consilier școlar Popa Alexia-Anamaria, Școala Gimnazială nr. 1 Botean, Școala Gimnazială nr. 2 Husasău de Criș
“Călătorie în ținuturile polare”, Grupa Mare, Prof. înv. preșcolar Luka Simona G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș

Ziua de 15 Ianuarie reprezintă nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Preșcolarii și elevii au adus un omagiu operei şi personalitãții marelui poet precum şi altor personalitãți marcante pentru cultura româneascã.
Grupa mare – Lb. Rromani, Prof. înv. preșcolar Tonț Florina Daniela, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Clasa Pregătitoare A, Prof. înv. primar Micloș Maria Eleonora, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa I-a și a II-a A, Prof. înv. primar Karacsony Zoița, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a II-a B, Prof. înv. primar Trifan Simona, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a III-a A, Prof. înv. primar Kecskés Gabriela, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa a IV-a B, Prof. înv. primar Popa Ioana, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Clasa Pregătitoare și I-a, Prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
Clasa a II-a, a III-a și a IV-a, Prof. înv. primar Koppanyi Elena, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
Grupa mică, mijlocie, Prof. înv. preșcolar Ghita Ioana, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
Grupa mare, Prof. înv. preșcolar Luka Simona, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
Clasa Pregătitoare, Prof. înv. primar Meșter Cozmina, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Clasa I-a, Prof. înv. primar Sinka Palma, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Clasa a II-a, Prof. înv. primar Sîrb Angela, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Clasa a III-a, Prof. înv. primar Ciucle Adriana Ioana, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Clasa a IV-a, Prof. înv. primar Indrie Damaris, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș
Clasele V-VIII, Prof. Vana Mihaela, Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș

În săptămâna 15-19.01.2024 s-au desfășurat următoarele activități extrașcolare:
“Prieteni necuvântători (Animale domestice)”, Grupa mică, Prof. înv. preșcolar Sălăjan Georgiana Alina, G.P.N. Nr. 1 Ineu
Activitățile “Emoțiile” “Și eu știu o poveste”, Grupă combinată, Prof. înv. preșcolar Gal Florica G.P.N. Nr. 1 Ineu
18 ianuarie – “Ziua Internațională a Omului de Zăpadă”, Clasa Pregătitoare și I-a, Prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria, Școala Gimnazială Nr. 1 Botean
“Jocurile și activitățile copiilor iarna”, Grupa mică și mijlocie, prof. înv. preșcolar Ghita Ioana, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș
“Peisaj de iarnă – pictură”, Grupa mare, prof. înv. preșcolar Luka Simona, G.P.N. Nr. 3 Husasău de Criș

În săptămâna 08-12.01.2024 s-au desfășurat următoarele activități extrașcolare:
Concursul de lectură “Fiind băiet păduri cutreieram”, organizat de prof. înv. primar Urdea Patricia, clasa a III-a B, Școala Gimnazială “Puiu Sever”, Ineu
Ziua Internațională a cuvântului “Mulțumesc”, organizată de prof. înv. primar Verhaegen Claudia Maria de la Școala Gimnazială Nr. 1 Botean, prof. înv. preșcolar Luncan Andrea Cristina de la G.P.N. Nr.2 Botean, prof. înv. primar Sinka Palma cu clasa I-a de la Școala Gimnazială Nr. 2 Husasău de Criș și prof. de sprijin Giurgiu Florentina cu clasa a III-a de la Școala Gimnazială Nr.2 Husasău de Criș
“Brădulețul și Omulețul de zăpadă”, prof. înv. preșcolar Gal Florica, G.P.N. Nr.1 Ineu
“Jocurile copiilor iarna”, prof. înv. preșcolar Sălăjan Georgiana Alina, grupa mică, G.P.N. Nr. 1 Ineu.