istoricul scolii ineu
În anul 1850 Inspectoratul Școlar care răspundea de şcolile de pe Valea Crişului Repede, se plângeau autorităţilor că cele patru şcoli: Lugaş, Tinăud, Ineu, Săcădat sunt în paragină, fără învăţător şi nefrecventate de niciun elev. Ca în multe părţi ţăranul „rămase în întuneric apăsat fără de ştiinţă şi luminare” – continua inspectorul şcolar şi „acestea au fost voia aristocraţiei maghiare ca să nu înveţe bietul român”.
Din anul 1867, şcoala românească din Ineu funcţionează cu un post de învăţător, cuprinzând un număr de 146 de copii care ar trebui să frecventeze cursurile. Învăţătorul se numea Abraham Igna şi poseda diplomă de învăţător. Copiii frecventau şcoala între vârsta 6 – 12 ani, numai în cazuri speciale se putea depăşi vârsta de 12 ani. După 12 ani, dacă nu urmau cursurile liceale, tinerii până la 20 de ani repetau şi consolidau cunoştinţele dobândite în timpul zilelor de duminică şi sărbători religioase.
Din datele statistice încheiate la sfârşitul anului şcolar 1870 – 1871 aflăm lucruri referitoare, atât la populaţia satului şi a copiilor de şcoală cu situaţia lor la învăţătură, cât şi probleme legate de baza materială a şcolii, starea construcţiei, obiectele de învăţământ, date personale despre învăţător şi veniturile şi cheltuielile şcolii.
În 1874, într-un alt conspect al şcolii din Ineu sunt înregistrate 160 case cu aproximativ 800 suflete şi se fac referiri la acelaşi învăţător şi averea şcolii. Apare şcoala de grădinărit în cadrul şcolii, iar valoarea casei şcolii (clădirea) şi locuinţei învăţătorului sunt evaluate la 250 florini. Pământul avea o valoare de 190 florini, iar în inventarul şcolii mai existau 6 cărţi şcolare.
Școala din Ineu îşi continuă activitatea în perioada 1874 – 1900 aşa cum ne demonstrează documentele din acele timpuri. Astfel, într-un inventar întocmit în anul 1900 este trecută starea mobilă şi imobilă a bisericii din Ineu, fiind cuprinse şi date referitoare la şcoală. Se menţionează că şcoala are clădire cu trei încăperi şi grajd, este acoperită cu scânduri.
Prin cercularul 1860 din 1913 învăţătorul Avram Igna trimite în termenul prescris planul analitic al materiei de învăţământ pentru anul 1913 – 1914, arătând că în conformitate cu planul şcoalelor din mitropolie aprobat de domnul ministru şi cu manualele şcolare recomandate de venerabilul Consistor, planul şcolii din Ineu este corespunzător cerinţelor. Face observaţia că lipsesc miturile, legandele şi piesele literare (dar nu în măsură absolută) şi că, dacă se va abate de la manualele aprobate şi va adăuga de la el aceste lipsuri, introducându-le în chronica şcolară nu va risca, fiind în preajma pensionării. Cere să se dea manuale întregite, aprobate de revizor şi cuprinse în planul analitic.
La sfârşitul anului şcolar 1918 din cei 119 elevi înscrişi au terminat şcoala un număr de 101 elevi, din care 52 băieţi şi 49 fete, care, supuşi examenelor, au ştiut citi şi scrie un număr de 49 de elevi.
După actul de la 1 decembrie 1918 şcoala confesională din Ineu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, până în anul 1924 când, prin lege se dă o organizare unitară învăţământului, prevăzându-se printre altele şi obligativitatea lui. Acum se organizează şi şcolile normale de învăţământ.
În fiecare an se întocmeau graficele examenelor, în special la religie, acesta susţinându-se în prezenţa unui inspector şcolar. În anul şcolar 1931, la 30 mai, se face o inspecţie la oficiul parohial Ineu din al cărei proces verbal reies o serie de lucruri referitoare la şcoală şi procesul de învăţământ. Se menţionează că noua clădire a şcolii a fost zidită prin cheltuiala comunei, în valoare de 300.000 de lei şi este administrată de comitetul şcolar comunal care plăteşte şi asigurarea clădirii.
Din anul şcolar 1934 – 1935 în şcoala din Ineu este repartizat învăţătorul Pavel Ianţa, ce va funcţiona fără întrerupere până în anul şcolar 1971 – 1972 când se va pensiona.
În anul 1949 în satul Ineu se înfiinţează o şcoală de 7 ani, cu predare în limba maghiară. În paralel funcţionau şi clase cu predare în limba română.
În toamna anului 1962, descindea pe aceste frumoase plaiuri bihorene, zămislite din harul şi lacrima Domnului, un tânăr absolvent al Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic de trei ani, profesorul Puiu Sever. Era înarmat cu solide cunoştinţe de specialitate, una dintre cele mai frumoase, LIMBA ROMÂNĂ, despre care şi marele nostru poet Nichita Stănescu spunea: “Limba română este patria mea! “
În anul 1999 a ieşit pe porţile şcolii cu sentimentul datoriei împlinite, lăsând în urma sa rezultate deosebite în educarea sutelor de copii ce i-au fost încredinţaţi, un colectiv didactic puternic, demn continuator al unei opere pe care şi el a preluat-o de la alţii, cu recunoştinţa pe care viaţa ţi-o poate conferi.
În pământul locurilor în care a trăit cea mai mare parte a vieţii, în care s-a bucurat de rezultatele muncii sale şi în care s-a întristat când acestea păreau că nu sunt la nivelul exigenţelor pe care şi le-a impus, s-a şi îngropat într-o tristă zi a lunii noiembrie 2009.
Începând cu 1 septembrie 2011 denumirea instituţiei noastre devine Şcoala cu clasele I-VIII „Puiu Sever”. În urma restructurării reţelei şcolare, din 1 septembrie 2012 denumirea şcolii se schimbă în Şcoala Gimnazială „Puiu Sever”care are în subordine: Şcoala Gimnazială nr. 1 Botean, Şcoala Gimnazială nr. 2 Husasău de Criş, Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Ineu, Grădiniţa cu Program Normal nr. 2 Botean, Grădiniţa cu Program Normal nr. 3 Husasău de Criş.